Din categoria: Generale  

Fitoterapia este o ramură a terapiei naturiste care folosește plantele și preparatele din plante ca mijloc de tratare a bolilor. Include, dar nu se rezumă la: terapia cu ceaiuri, terapia cu plante aromate (aromoterapie), terapia cu uleiuri (oleoterapie), terapia cu muguri de plante (gemoterapie). Pentru un efect maxim al substanțelor active din plantele medicinale se pot utiliza diferite procedee de preparare: infuzia, decoctul, maceratul, iar ca dizolvanți: apa, vinul, alcoolul, oțetul sau uleiul. Împreună cu principiul activ al plantei se extrag și unele substanțe secundare, care au proprietatea de a mări efectul terapeutic al plantelor.

Infuzia (ceaiul)

Forma cea mai simplă și mai utilizată, se obține prin menținerea plantei medicinale în contact cu apa clocotită timp de 10-15 minute. Unele plante se prepară numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ poate dispărea. Este cazul florilor de mușețel, de tei, al frunzelor de mentă sau de roiniță.

Decoctul

Procedeul prin care planta se amestecă cu cantitatea indicată de apă rece, apoi produsul se fierbe un anumit timp. Decoctul se strecoară fierbinte și se completează cu apă caldă, cât este necesar. Frunzele, florile sau planta întreagă se fierb 10 – 15 minute, iar cojile și rădăcinile se fierb 30 – 40 de minute. După fierbere decoctul se strecoară. Prin decoct se prepară plantele a căror consistență este lemnoasă.

Maceratul

Se folosește la prepararea extractelor apoase, vinurilor, tincturilor și oțeturilor medicinale. Maceratul se prepară cu apă la temperatura camerei (15 – 25 de grade).