Răceală? Banală și frecventă. Cine nu răcește cel puțin o dată pe an? Cu o perioadă de vindecare mai mică sau mai mare, răceala se întâmplă și celor mai sănătoși dintre noi, nu? Ei bine, nu. Orice problemă care afectează corpul fizic are în spate un dezechilibru energetic și unul celular. Relativ minore, dar nevindecate, dezechilibre minore vor duce la altele mai mari în timp. Și banala răceală se întâmplă de 3 ori pe an, ține 2 săptămâni, te împiedică să muncești, să ieși din casă, să rezolvi o groază de probleme. De obicei se întâmplă exact atunci când ești mai ocupat și când, de principiu, „numai de asta nu ai timp”. De ce? Pentru că în perioadele de efort maxim, de oboseală și stres, sistemul imunitar nu mai face față. Pentru că stresul și oboseala afectează câmpul energetic, structura celulară și sistemul imunitar, lucru care se propagă în corpul fizic ca boală. Răceala e, cumva, una dintre cele mai simple manifestări și unul dintre primele semne de alarmă pe care le poate da un sistem imunitar scăzut. E important să mergi la medic dacă simptomele sunt mai grave decât un nas înfundat și o ușoară stare de rău. Pentru că răceala ar putea fi gripă, iar gripa netratată poate avea complicații dintre cele mai grave. Care sunt semnele gripei? O stare de oboseală care poate dura mai multe săptămâni, durere musculară, slăbiciunea întregului organism, dureri mari de cap (și răceala poate da dureri de cap, dar nu de intensitate foarte mare), tuse persistentă, cu expectoraţii sau tuse sângeroasă, febră mai mare de 38 grade, frisoane, dificultăţi în respiraţie, dureri în piept, dureri puternice de urechi. Una dintre consecințele grave ale răcelii și ale gripei, deopotrivă, este infecţia sinusurilor (o simți ca durere profundă şi constantă în zona pomeţilor, frunţii sau de-a lungul nasului, care se agravează prin mişcarea bruscă a capului). Este, de asemenea, important să nu te auto-tratezi. Cu siguranță, cel mai rău lucru pe care îl poți face este să iei antibiotic, care, pe lângă faptul că nu va rezolva cauzele răcelii, îți va distruge flora intestinală, îți va afecta ficatul și va slăbi și mai tare sistemul imunitar. E posibil să te simți mai bine după 5-6 zile, în sensul că nu va mai curge nasul, dar reacțiile adverse ale antibioticului sunt mult mai rele decât problema nasului. Răceala nu va trece mai devreme de o săptămână și va reveni curând. Remedii naturiste găsești în orice magazin naturist, dar și în farmacii și unele supermarketuri. Dacă tot vrei să te ajuți singur, încearcă așa. Corpul tău îți va mulțumi. Poate nu se va vindeca mai repede, dar cu siguranță nu îl vei distruge mai tare. Cu cât faci ceva mai aproape de debutul problemei (la primul semn), cu atât șansele să nu ajungi la probleme mai grave sunt mai mari. Prin urmare, poți încerca următoarele remedii: gargara și băile cu sare (sarea acţionează ca un antiseptic ajutând la fluidizarea secreţiilor și reduce inflamaţia). Mănâncă miere (mierea are proprietăţi antibacteriene care ajută la procesul de vindecare, fluidizează secreţiile şi reduce inflamaţia). Nu uita că mierea în mediu fierbinte este toxică, dacă o pui în ceai, așteaptă ca ceaiul să se răcească, nu îndulci nimic fierbinte cu miere. Lămâia are vitamina C și multe proprietăți antioxidante, folosește lămâie în ceai, limonadă sau chiar îndulcită cu miere și mâncată ca atare. Usturoiul, antibacterien şi antiseptic, conţine, de asemenea, alicină, care ajută la distrugerea bacteriilor din gât. Ceaiul de scorţişoară sau aromoterapia cu ulei de scorțișoară pot avea, de asemenea, efecte benefice în răceală. Un alt antiseptic este turmericul, dar, mare atentie, ia-l din puncte de lucru naturiste și citește cu atenție modul de preparare și cantitățile. Un antibiotic natural este propolisul, în orice formă îl poți agrea, pentru că are un gust relativ neplăcut. Ca și la turmeric, citește cu atenție cantitățile. Pentru potențarea sistemului imunitar poți încerca ceaiul sau siropul de măceșe, iar pentru sistemul respirator siropul de muguri de pin, muguri de brad sau pătlagină. Vitamina C este un ajutător important, există variante nenumărate pe care le poți folosi. Reiterez importanța cantității. Nici un remediu nu trebuie luat excesiv, nici măcar cele naturale. Mănâncă bine și sănătos, multe legume și fructe, odihnește-te! Nu te simți mai bine în maxim 2 zile, trebuie obligatoriu să mergi la doctor. Doctorul poate fi și un specialist în medicina alternativă (dacă mă întrebi pe mine, desigur, e chiar mai bine așa, dar fiecare ia deciziile potrivite pentru el), nu trebuie să te înțepi și nici să faci analize neplăcute și invazive. Sigur că într-o clinică de medicină alternativă nu vei face analize de sânge, dar asta nu înseamnă că nu ți se vor face „analize” deloc. Doar că modul de diagnosticare este unul neinvaziv și vizita la doctor va deveni o plăcere, nu un chin. Pentru cei care nu au auzit încă de medicina integrată, probabil că ultima mea frază nu este chiar de înțeles, dar voi explica imediat. Înainte să apară o boală, indiferent care e ea, prima dată apare dezechilibrul energetic, apoi dezechilibrul celular, pentru ca abia la final problemele să se reflecte la nivel organic. Între momentul dezechilibrului energetic și cel al somatizării lui în organism poate fi un timp destul de lung, de la câteva luni până la câțiva ani. Medicina cuantică (biorezonanța Paul Schmidt), parte a Medicinei integrate, detectează dezechilibrul la nivel energetic, iar electrosomatografia interstițială pe cel la nivel celular, astfel încât putem interveni eficient pentru restabilirea echilibrului și recăpătarea stării de sănătate chiar înainte de declanșarea bolii în plan fizic. Aparatele cu care se face diagnoza nu provoacă durere sau disconfort de orice natură. Trecând printr-o consultație completă de medicină integrată aflăm nu doar cauzele bolii existente, ci și alte blocaje și dezechilibre pe care le avem și care vor putea somatiza ulterior în boli. Mai mult decât atât, în urma consultației vom vedea cu exactitate și vom putea testa remediile potrivite și individualizate pentru fiecare pacient. Nici un remediu nu are același randament pentru toată lumea. Pentru că fiecare dintre noi răspunde la alți stimuli, are alte cauze, alte modalități de exprimare și de trăire. Fiecare organism este unic și, de aceea, tratamentul trebuie să fie la fel. Remediile homeopate, gemoterapia, fitoterapia și terapia florală Bach, testate cu aparate de cea mai mare finețe și administrate într-un tratament complet și personalizat, pot reface dezechilibrele de la nivelul energetic sau celular înainte ca ele să se propage la nivel fizic și pot vindeca bolile deja existente.